Fiecare persoană are un potenţial de dezvoltare şi resursele necesare pentru activarea acestuia. Experienţa de viaţă şi mai ales percepţia individuală cu privire la aceasta, insuficienta cunoaştere de sine, neincrederea in propriul potenţial şi in abilităţile proprii, constituie factori inhibitori pentru maturizarea psihică şi socială a oricărei persoane.

Cu atat mai mult, adolescenţii şi tinerii care au fost privaţi de experienţe de viaţă care să le permită să se dezvolte ca persoane mature şi responsabile, au nevoie de programe de formare a competenţelor sociale.

Dezvoltarea personală implică autocunoaştere, creştere, maturizare şi schimbare.

Grupul de dezvoltare personală este o formă de intervenţie care răspunde in mod autentic nevoii de creştere şi maturizare a fiinţei umane. Desprins din cadrul consilierii şi psihoterapiei, grupul de dezvoltare personală oferă oricărei persoane oportunităţi de autocunoaştere, de invăţare a unor strategii care să imbunătăţească modul de relaţionare şi de adaptare la mediul social.

Grupul de dezvoltare personala imbină educaţie non-formală cu cea de consiliere şi se bazează pe invăţarea experienţială. Participanţii pot experimenta, işi descoperă calităţile, pot să işi dezvolte abilităţile de viaţă. Sub indrumare competentă, grupul capătă valenţe suportive şi formative pentru fiecare dintre participanţii săi.

Grupul de dezvoltare personală, aşa cum a fost conceput, contribuie la pregătirea pentru viaţa independentă a acestor tineri. Iar pregătirea pentru viaţa independentă este continuă şi permanentă, fie că este vorba de acţiuni planificate ca răspuns la anumite nevoi identificate, fie că este vorba de o atitudine constantă şi un anumit mod de relaţionare cu tanărul.

Tipuri de abilităţi de viaţă

Abilităţile de viaţă reprezintă un set de anumite deprinderi necesare oricărei persoane pentru a duce o viata echilibrată, pentru a dezvolta şi menţine relaţii normale cu ceilalţi, pentru a-şi realiza scopurile propuse şi pentru a face faţă diferitelor dificultăţi. Noţiunea de abilitate face referire la comportamentul controlat care duce la atingerea unor ţeluri, îndeplinirea unor obligaţii sau abordarea unor situaţii. Există, deci mai multe tipuri de abilităţi de viaţă: abilităţi sociale, abilităţi emoţionale, abilităţi cognitive şi abilităţi comportamentale.

1. Abilităţile sociale

Sunt deprinderi necesare în relaţionarea adecvată cu cei din jur şi reprezintă o condiţie a reuşitelor atât în plan profesional, cât şi personal. Oamenii de succes rezolvă problemele comune în aşa fel încât relaţia cu alte persoane să nu fie periclitată. Problemele relaţionale o dată rezolvate nu reapar în alte situaţii. Printre caracteristicile personale se evidenţiază flexibilitatea şi evitarea capcanelor prejudecăţilor.

Aceste persoane percep clar şi interpretează adecvat comportamentul celorlalţi. Abilităţile sociale garantează astfel eficienţa în domeniul relaţiilor interpersonale, al comunicării, al rezolvării situaţiilor conflictuale, al luării deciziilor etc.

Abilităţile sociale sunt deprinderi care se referă la teme precum:

  • Cine sunt eu (Autocunoastere)
  • Soluţionarea conflictelor
  • Stilurile de comunicare
  • Stima de sine
  • Acceptarea diferenţelor

2. Abilităţile emoţionale

Se referă la capacitatea de a ne administra pe noi înşine şi relaţiile noastre într-un mod eficient.

Spre deosebire de IQ, care este în mare masură genetic (se modifică foarte puţin din copilărie), abilităţile de inteligenţă emoţională pot fi învăţate la orice vârstă. Aceste abilităţi se demonstrează într-o varietate largă de contexte şi au implicaţii asupra dezvoltării emoţionale şi asupra capacităţii de a iniţia şi construi relaţii sociale.

Abilităţile emoţionale sunt deprinderi care se refera la: abordarea sentimentelor; increderea în sine; exprimarea emoţiilor pozitive şi negative; controlarea emoţiilor; riscurile: expunere şi asumare.

  • Abordarea sentimentelor
  • Exprimarea emoţiilor pozitive şi negative
  • Ajutarea celorlalti

3. Abilităţile cognitive

Sunt reprezentate de procese mentale şi deprinderi de bază care sunt necesare pentru a îndeplini o sarcină, indiferent de complexitatea acesteia. Orice sarcină poate fi divizată în segmente cognitive mai mici pe care le conştientizăm, le evaluăm şi le cultivăm prin exersare.

Rezolvarea de probleme este un proces prin care abordăm situaţiile zilnice într-o modalitate sistematică şi raţională.

Abilităţile cognitive sunt deprinderi care se referă la teme precum:

  • Abilităţi de negociere
  • Luarea deciziilor
  • Rezolvarea problemelor
  • A învăţa să înveţi (Invatare eficienta)
  • Estimarea riscului

4. Abilităţile comportamentale

Sunt deprinderile necesare pentru a pune în practică ceea ce intenţionăm. Zi de zi ne confruntăm cu probleme, avem de luat decizii, ne intersectăm cu oameni care ne sunt alături sau nu.

În contextul unui ritm de viaţă din ce în ce mai alert nu trebuie să uităm să ducem un stil de viaţă sănătos, care presupune să ne alimentăm corect, să ne odihnim, să desfăşurăm activităţi fizice, să ştim să ne dozăm eforturile şi să recunoaştem factorii care ar putea afecta siguranţa personală.

Abilităţile comportamentale sunt deprinderi care se referă la teme precum:

  • Planificarea
  • Comportamentul nonviolent
  • Voluntariatul
  • Lucrul în echipă
  • Drepturi şi responsabilităţi

Reguli de grup

  • OFERIM AJUTOR
  • SUNTEM ASERTIVI
  • GANDIM POZITIV
  • SUNTEM PRIETENOŞI
  • PARTICIPĂM LA ACTIVITĂŢI
  • DĂM SFATURI
  • ZAMBIM
  • ACORDĂM INCREDERE
  • ARĂTĂM RESPECT
  • AVEM SIMŢUL UMORULUI
  • NU NE DĂM IN SPECTACOL
  • NE CURĂŢĂM PAPUCII
  • PĂSTRĂM UN TON CALM SI POLITICOS
  • PRIVIM PERSOANA CARE VORBEŞTE
  • NU INJURĂM
  • NU NE FOIM
  • ARĂTĂM INŢELEGERE CELORLALŢI
  • NE SPUNEM PE NUME
  • NU NE BALANSĂM PE SCAUNE
  • VORBIM PE RAND
  • DEMONTRĂM INCREDERE
  • SUNTEM CORECŢI
  • NU TRIŞĂM
  • SUNTEM PUNCTUALI
  • FUMĂM IN LOCURI PERMISE
  • PLĂTIM LUCRURILE PE CARE LE STRICĂM
  • FACEM ORDINE LA SFARŞITUL ACTIVITĂŢII
  • IMPĂRTĂŞIM EMOŢIILE
  • NU PLECĂM DE CAPUL NOSTRU
  • ASCULTĂM
  • VORBIM CLAR
  • PĂSTRĂM CURĂŢENIA IN CAMERE
  • NU INTRERUPEM
  • NU ŞUŞOTIM IN TIMP CE ALTCINEVA VORBEŞTE
  • NU CONSUMĂM ALCOOL
  • NU IRONIZĂM,
  • NU SUNTEM RĂUTĂCIOŞI
  • COOPERĂM
  • VORBIM LA TELEFON DOAR IN PAUZE

““Viaţa este un exerciţiu continuu
pentru rezolvarea creativă a problemelor.”
Michael J. Gelb

Contact