Fobia si tulburarile fobice

 

Fobia reprezinta o teama exagerata si persistenta fata de un obiect sau de o situatie care, de regula, este nepericuloasa. Aceste fobii produc dorinta irationala a subiectului de a evita situatiile respective, desi realizeaza (sau nu realizeaza) caracterul irational al fricii lor. Fobiile reprezinta frici cu caracter dazadaptativ care produc perturbari in viata obisnuita a subiectilor.

Literatura de specialitate distinge urmatoarele categorii de tulburari fobice:

  1. fobia simpla (de inaltime, insecte, sange etc.). Subiectul este, de regula, asimptomatic daca nu anticipeaza ca s-ar putea intalni cu obiectul fobiei sale;
  2. fobia sociala este mai complexa datorita faptului ca subiectul se teme de lucruri inobservabile, cum ar fi evaluarile negative, critica sau teama de a fi respins. Fobiile sociale se pot centra si pe unele aspecte concrete, cum ar fi teama de a vorbi in public, de a manca in public. In aceste cazuri, evitarea situatiei anxiogene este mai dificil de realizat decat in cazul fobiei simple;
  3. agorafobia: teama de a se afla in spatii aglomerate (magazine, piete, cinematografe etc.), de a calatori cu mijloace de transport in comun, de a se afla departe de casa. Simptomele implica teama de a se afla in situatii de unde subiectului ii este dificil sa iasa sau de unde nu poate primi ajutor in caz de urgenta.

Agorafobicii se simt, de regula, in siguranta acasa (desi acest lucru nu este valabil pentru toti subiectii). De asemenea, ei traiesc stari de panica si teama ca isi vor pierde autocontrolul si ca vor lesina in acele locuri de unde li se pare ca nu pot iesi. Unii agorafobici sunt mai putin anxiosi daca sunt insotiti de o persoana in care au incredere sau daca poarta asupra lor anumite obiecte (un medicament, o umbrela, o sticluta cu ceai etc.)

Agorafobia este de doua tipuri: cu atacuri de panica sau fara atacuri de panica.

 

Simptomatologia tulburarilor fobice:

  1. Simptome fiziologice: tahicardie, transpiratii, tremor, respiratie accelerata, tensiune sau, dimpotriva, slabiciune musculara, furnicaturi in stomac, senzatie de greata, senzatie de sufocare etc. Mai ales in agorafobie aceste simptome se asociaza cu atacurile de panica;
  2. Simptome comportamentale: senzatia ca subiectul este “stana de piatra” sau tendinta de fuga;
  3. Simptome subiective: variaza de la subiect la subiect si includ ganduri de tipul: “Ar fi putut sa ma ucida”, “Oamenii sunt extrem de lipsiti de grija” si stari afective: jena, rusine, teama si furie;

Simptomele fiziologice, comportamentale si subiective pot sau nu sa fie asociate.

Prin definitie, fobia reprezinta o frica disproportionata fata de sursa care o produce, iar reactiile – cum ar fi grija exagerata sau reactia de evitare – sunt inadecvate. Fobicii reactioneaza deci in plan fiziologic, comportamental si subiectiv si aceste reactii impiedica disparitia simptomelor. Mai exact, reactiile mentin problema pentru ca sporesc starea afectiva negativa initiala si, chiar mai mult, produc noi simptome, cum ar fi anxietatea anticipativa, aprehensiunea unui pericol si frustrarea. Reactiile subiective includ ganduri de tipul: “O sa-mi pierd controlul”, “O sa lesin”, “Tremur si toata lumea va observa” etc. In cazul fobiilor persistente care perturba activitatea cotidiana, subiectul poate dezvolta si o reactie depresiva.

Contact